Greseli peste greseli, “iarta-ma” peste “iarta-ma”, iertari dupa iertari…dar mi-a ajuns.

Ce oare-mi mai oferi?

Te stiu deja. Te-am descoperit in cele mai frumoase ascunzisuri ale tale, caci ce e special si cum imi place nu vrei sa arati. Mai am probabil multe rautati sa-ti cunosc si tocmai de-aia am decis sa nu. Mai bine te pastrez asa. Esti, inca, o imagine divinizata in mintea mea si cu cat ne jucam mai mult, cu atat ea coboara pe pamant.

Esti special, pt ca porti in tine sentimente si idei rare si pure, dar iti place sa fii uman si te coboara.

Mai speram la prietenie. Acum nici atat nu mai vreau. Poate doar sa te pierzi intr-un nor de pacat si sa te faci picuri, sa ma atingi doar asa.

Ce mi-ai adus in afara de lacrimi e prea putin. M-ai adus pe mine intr-o stare mai pura, ce-I drept, dar poate prea pura. Te judec ca pot iubi intr-atat oameni pe care nu ii cunosc, te judec ca pot ierta pe cei ce ma omoara, te judec ca mint cand spun “te urasc”.

Stii ce e amuzant? Ca ni s-au inversat rolurile. Imi ziceai ca ta fac sa vrei sa fii mai bun. Exact asa. N-ai devenit, sau nu mi-ai aratat mie. In schimb eu, sunt total alta. M-ai schimbat. Acum imi amintesc ce-mi spuneai: “eu influentez negativ oamenii”. Radeam si-ti spuneam ca daca sunt mai optimista decat tine, suma noastra da cu plus.

Mi-a venit sa rad acum.

Ce diferita eram. Parca si mai putin naiva..

N-am incheiat sa-ti spun ca nici prieten bun nu-mi mai esti. Poate doare cand citesti si-as prefera sa fie asa, sa stiu ca intentiile tale au fost altele, dar sa fi dat gres. M-ar durea mai putin.

Dar pentru ce sa fim prieteni daca nu ne comportam cum trebuie?

Esti o cunostinta, dar cunostinte am destule si de mai multe nu mai am nevoie.

N-ai inteles ce ma doare si continui sa ma ranesti. Hai sa uitam ca am existat.....